Pasteti fericiti!

Fie ca lumina invierii..... mda, serios?
Deja nu mai pot, in preajma celor doua sarbatori mari in calendarul crestin ortodox, respectiv catolic.. nu mai am aer, de la atata lumina si caldura cata se ureaza in jurul meu. Chiar asa?
Chiar nu mai exista un simplu "Craciun fericit!"? "Pasti fericit!" zgarie pe careva pe creier? A, ca sa nu mai spun, de ce e "Paste", si nu "Pasti"? Am alergie la cuvantul "Paste"!!!!!!!!!!!!!!!!!!
Greu.. dar ce sa facem, o sa pastem cumva si in 2010.. singura problema e ca doar in preajma acestor sarbatori se indeamna lumea reciproc la bunatate, milostenie, post, piosenie, pocainta, bla bla.. in primul rand daca faci asa ceva faci pentru tine nu pentru altii, si apoi.. de ce doar de doua ori pe an? De ce nu tot timpul, daca tot avem atata lumina in suflet?
Eu macar nu ma dau rotund.. ma bucur de sarbatori, inseamna foarte mult pentru mine, dar mai mult datorita amintirilor cu sarbatori normale din trecut.. nu datorita orgiei comerciale care are loc in aceste perioade din an.. cand oamenii dau iama in supermarket si rup rafturile, la propriu si la figurat.. ca sa intre apoi in spital, de cat s-au indopat.. ca de, asa e traditia.
Nu, traditia e ca familia sa se reuneasca, sa se recreeze legaturile, sa se depene amintiri, sa se stea la un pahar de vorba, la o mancarica mai neaosa, dar nu pana intram in spital.
Eu asa vad sarbatorile.. si de aceea le respect si le tin.. dar ce ma inconjoara acum ma lasa rece.
Nu imi lumineaza nici sufletul, nici mintea..
Hristos a Inviat!

Nu...

Nu.. am inspiratie astazi.
Nici nu trebuie sa am, important e ca vreau sa scriu ceva.
Cuvantul "Nu", chiar daca de cele mai multe ori baietilor le place sa creada ca inseamna "Da", venind din partea fetelor.. e uneori un subiect tabu.
De cele mai multe ori avem o retinere in a spune "Nu", si ne trezim implicati fara voia noastra in cine stie ce actiuni sau promisiuni, ori pentru ca am zis "Da", ori pentru ca nu am avut puterea si hotararea de a zice "Nu".
Nu inseamna ca trebuie sa fim negativisti, insa e important ca uneori sa stim sa spunem "Nu".
E sanatos, si util, si inseamna sa fim sinceri atat cu cei din jur, dar si cu noi, pentru ca de multe ori spunem "Da" pentru a nu fi judecati, sau din mila, compasiune, obligatie, etica, si alte motive mai mult sau mai putin nobile.
Ne sperie gandul ca cineva ar putea sa se supere cand il/o refuzam.
Nu ar trebui sa fie asa.. atata timp cat noi stim ca suntem bine intentionati, nu ar trebui sa ne simtim vinovati ca suntem sinceri, nu ar trebui sa ne implicam sau sa acceptam lucruri, daca nu dorim.
Exista evident si situatia cand noi suntem refuzati la randul nostru. E ciudat, dar se mai intampla, si exista cazuri consemnate in istoria moderna, cand si eu am fost refuzat la randul meu ;).
De asemenea, se stie ca un "Da" va veni de obicei dupa mai multi de "Nu". E o "lege" valabila in majoritatea situatiilor si contextelor.
Astfel, daca constientizam importanta si rolul unui "Nu", in timp o sa reusim sa ne schimbam atat pe noi cat si pe cei din jur.. si vom deveni mai deschisi, pozitivi.
Ideea este sa nu luam nimic personal.. chiar daca uneori un refuz ne mai taie din elan.
Omul e schimbator, femeia e si mai schimbatoare... ce parere aveti, e adevarat?
Da? sau Nu?

P.S. : fara "Nu", "Da" nu ar mai avea nici un farmec.. parerea mea

1 an

A trecut un an de cand mi-am inceput activitatea in blogosfera.. ce pompos suna :D
Asta conteaza mai putin, ceea ce e de apreciat e ca nu am renuntat la blog, chiar daca nu l-am populat prea tare cu articole, si chiar daca nu am foarte multi vizitatori.
Am obiceiul sa ma plictisesc repede, cu atat mai mult cand vine vorba de lucruri mai putin importante.. cum ar fi acest bloguletz.
Nu mi-am propus sa schimb vieti prin intermediul lui, pur si simplu e un fel de jurnal.
Un jurnal de care m-am atasat in timp si la care nu am de gand sa renunt.
Sunt constient ca unele articole sunt bunicele, altele sunt slabe, insa nici nu am pretentia unui jurnalist de clasa, desi, daca ne uitam putin in jur, nici jurnalistica nu mai e ce-a fost.
In plus, comentarii se pot face, dar e important sa se retina ca tot ce e scris aici e parerea mea, nu vorbesc in numele altora.
Am invatat lucruri noi de cand scriu aici.. am invatat printre altele, ca atunci cand editezi un text in format electronic, lasi spatiu dupa semnele de punctuatie. Am invatat ca nu conteaza neaparat sa postezi ceva in fiecare zi. Am invatat ca e o modalitate de a-ti crea o alta identitate.. nu una falsa, dar una prin care oameni total necunoscuti au posibilitatea sa cunoasca o parte din tine.
Ce fac fac pentru mine, nu pentru a cauta aprobarea celorlalti.
Dar daca cineva vrea sa ma cunoasca, poate ca ar fi interesant sa citeasca si cateva texte postate aici. Asta daca vrea sa intre in detalii.
Comunicarea scrisa ofera posibilitatea transmiterii unor mesaje interesante.. mesaje care nu se pot transmite verbal. Cand citesti ce a scris cineva, poti oarecum sa iti imaginezi ce simtea acel om in momentele in care a compus acel text. La comunicarea verbala, se pune accent si pe paralimbaj, astfel cuvintele conteaza mult mai putin in transmiterea efectiva a ideilor.
De aceea, scrisul, in format electronic, sau in format clasic, ramane una din ultimele posibilitati ale noastre de a ne ancora periodic in trecut.
Ce e scris, ramane scris, ramane acolo, e real, exista, e palpabil. Vorbele, se mai uita, se mai rastalmacesc.. dar textul ramane "martor" al trairilor tale din acea clipa.
Fotografia e iarasi o metoda de ancorare in trecut, insa ar trebui sa ii aloc o alta postare.
Dar oricum, ma refer la fotografia clasica, nu electronica.
Tehnologia e buna, pana la un punct.. pana la punctul in care noi incetam a mai fi oameni, si devenim roboti, intram pe modul "pilot automat".
Dar, pana una alta, inainte sa opresc bloc-notes-ul electronic si sa intru in lumea viselor, va salut pe toti cei care ati avut rabdarea sa cititi pana la capat, si va doresc o primavara insorita!

La multi ani!

Nu am scris de mult.. anul a inceput mai greu pentru mine.
Nu in sens negativ, ci in sensul ca ma trezesc mai greu dupa sarbatorile de iarna.
Un nou an inseamna un nou inceput pentru toti.
Inseamna energie, optimism, si dorinta de a trai, de a experimenta.
Asta e parerea mea, cel putin. E important sa avem vise transformate in dorinte..
si dorinte transformate in teluri.. teluri care mai departe sa devina realitate prin energia si implicarea pe care le-o acordam.
Chiar daca nu ajungem mereu sus, e important sa tintim sus.
Cam atat deocamdata.
O sa revin odata cu inspiratia, care se pare ca e inca in vacanta.
Sanatate tuturor !

Intarziere

De mici suntem invatati ca e ok si daca intarziem putin la ore.. las' ca merge si asa. La fel cum e ok si daca ne tine putin in pauza doamna invatatoare/profesoara. La fel cum e ok si daca trenul accelerat 1645 va intarzia 30 de minute.. din cauza ca alte trenuri care au avut prioritate au intarziat la randul lor. Nu e convenabil, dar nu avem de ales. La metrou, aceeasi poveste. Nu conteaza ca oamenii se calca in picioare.. de ce sa se respecte un program de 5 minute intre metrouri la orele de varf.. merge si la 15 minute.

Mereu se vor gasi scuze. Mereu vom gasi lucruri pozitive care sa estompeze lipsurile din societate. Mereu romanii vor fi mai destepti decat americanii de exemplu, despre care se stie ca au un nivel de inteligenta si pregatire intelectuala mai scazut decat noi, indienii , chinezii. Dar oare numai asta conteaza? Sa fim mai destepti? Si in ce consta a fi mai ''destept'' de fapt?

Sa analizam putin lucrurile.. noi stam capra ( da, nu am gasit o expresie mai potrivita ) la tot ce ne spun americanii.. aia prosti, habarnisti, dar care totusi la scolile lor mai slab cotate, lasa elevii sa isi aleaga materiile preferate, si ii lasa in pauza atunci cand suna clopotelul. Ori japonezii, care ne sunt net superiori inclusiv intelectual.. japonezii, care nu nici o resursa naturala, dar care au reconstruit de la zero doua orase rase de pe fata pamantului de americanii aia prosti, care conduc totul pe lumea asta ( nu e chiar asa, dar nu intram in politica ), si carora nimeni nu indrazneste sa li se impotriveasca.. japonezii, cei la care trenurile circula cu 300 km/h, si ajung mereu la timp, fara sa deraieze.

Exemple ar mai fi.. dar e bine ca suntem destepti.. ce ar fi lumea fara noi.. si apropo, ''Dorele, ia mana, ca zgarii vopseaua'' ;)

The way girls are..

Acest scurt metraj vorbeste de la sine.
Explica relatiile dintre fete si baieti, prin prisma inocentei copilariei.
Se pare ca majoritatea comportamentelor si tendintelor le mostenim, iar daca nu, le dezvoltam la varste fragede.
Nu degeaba se spune ca personalitatea se dezvolta in proportie majoritara pana la varsta de 5 ani si ca cele mai diabolice fiinte ( ca ganduri, nu neaparat ca fapte ) pot fi tot cei mici, deoarece ei nu au constiinta, nu au discernamant pana in jurul acelei varste. Nu inseamna ca vor avea ganduri criminale.. insa nici nu vor regreta daca din greseala vor arunca o cutie cu vopsea de la etajul doi al unui bloc de locuinte!
Cred ca fiecare dintre noi, baiat sau fata, se poate identifica ori cu personajul principal, ori cu cel secundar din acest film.
Filmuletul e cuprinzator, la obiect.. si mi-a trezit nostalgia.
Iar la sfarsit, desi vom avea impresia ca doar ni s-a confirmat ce stiam despre fete, si ni se va naste in minte ideea ca le intelegem.. avem parte de o surpriza.. "noi" baietii.
Nu noi le intelegem pe ele.. ele ne inteleg pe noi; e ca si in bancurile cu Chuck Norris: nu tu il gasesti pe Chuck Norris, ci el te gaseste eventual pe tine.
Ele ne dau viata, fara ele nu putem trai. Asa ca e si logic intr-un fel ca noi sa nu le intelegem, dar ele totusi sa fie capabile sa patrunda in gandirea noastra practica si uneori destul de simplista.
E, dar pana la urma.. daca se poarta frumos, ne zambesc, sunt recunoscatoare pentru ce facem, si ne mai dau si un pupic.. cine a zis ca am dori mai mult de atat?

De ce...???

Sa fie clar.. nu imi fac un obicei din asta, insa la sugestia unei prietene, am decis sa intru pe un teritoriu cu nisipuri miscatoare.. relatiile interumane, mai exact cele intre fete si baieti.
Si nu intra in discutie casatoriile, acolo treaba se complica.. acte, averi, et caetera.
I'll keep it simple.
Totul e frumos la inceput, incepi sa cunosti persoana respectiva, e ceva nou, ceva misterios, mereu vrei sa fi in preajma ei, telefoane, sms-uri, bip-uri ( erau la moda intr-o vreme, mai ales cele la ora fixa, prietenii stiu de ce ;) ) .Dupa aceasta perioada, relatia se destrama sau se sedimenteaza, si mai apoi se destrama.. sau devine o relatie in adevaratul sens al cuvantului.
Dragostea nu dispare.. daca a lipsit, ar trebui sa apara. Insa nu mai esti calare ( la figurat ) pe celalalt toata ziua, la urma urmei te nasti pe lume si pleci din ea singur, ai nevoie de spatiu personal, pentru ordine in ganduri, si alte activitati practice ( scobit in nas, de exemplu? ) .
Insa increderea reciproca dintre parteneri face relatia solida, le da amandurora liniste, energie, un sentiment de implinire. Si totusi, nu toate relatiile sunt pentru totdeauna. Noi stim asta, dar nu ne opreste nimic sa privim fiecare relatie mai serioasa ca pe una care ar putea dura for ever and ever and ever.
Toate bune si frumoase.. dar la un moment dat, nu mai merge. Exista altcineva, intervine plictiseala, nu reusesti sa treci peste anumite lucruri care te deranjeaza sau te-au deranjat in trecut in legatura cu "sufletul pereche". Si atunci intrebi, in gand sau cu voce tare: de ce?
Asa, curiosi din fire cum suntem, vrem sa stim totusi de ce, chiar daca in sinea noastra nu tinem neaparat sa stim, e clar ca e ceva neplacut.Insa a zis bine nenea Iancu Caragiale, "tradare sa fie, dar sa stim si noi". Vrem sa stim. Vrem sa simtim durere, tradare, vrem sa simtim ca suntem vii. In fine.. vine raspunsul, care o fi el. Insa ca baiat, mi-am dat seama ca nu e prea indicat sa intrebi fata "de ce?". Nu vreau sa para ca o jignire, insa de obicei motivele nu prea au sens, indiferent care ar fi acestea. Fetele( nu generalizam, desigur ) trateaza relatiile interumane, mai ales cele in care sunt implicate emotional, cu partea emotionala a creierului.. in consecinta, deciziile pe care le iau ele uneori in timpul relatiei, ori cand decid sfarsitul relatiei, nu prea au sens si logica pentru noi, baietii.
Exemplu de reactie ilogica:
Eram in clasa a Xa, cred.. era ziua indragostitilor, cica. Invit o tipa din clasa vecina, la o prima intalnire,doar noi doi, in afara scolii.. ca asa ne vedeam in fiecare pauza :)).
O iau de acasa. Era cu o prietena. Mergem la discoteca. Dansez cu ea. O vad ingandurata.
O intreb ce e, spune ca nu e nimic. Era cald inauntru. Ies 5 minute sa ma aerisesc.
Cand ma intorc, ea dansa si se saruta cu alt tip. Mna, nu suntem casatoriti. Are dreptul sa aleaga.
Dar de ce a ales acel tip? Nu e nimic personal, dar tipul nici nu avea toti dintii in gura ( nu era bebelus ).
Dar nu mai conta.. long story short.. am castigat un premiu pentru "cea mai senzuala pereche", intre timp. Dar cu prietena ei, nu cu "my valentine". Cand ne-au premiat, au cerut si un sarut de la cei doi "indragostiti". Am facut-o si p-asta. Si in final, le-am condus pe ambele acasa. Si atat ne-a fost. Stiu ca istorioara pare ridicola, insa la vremea aceea ma simteam chiar cool.
Morala: intotdeauna mergi cu doua fete la intalnire.. ;)
Exemplul II:
La un moment dat, o actuala fosta prietena incerca sa imi explice de ce e mai abatuta in ultima vreme, atunci cand eu voiam sa ii dau papucii, pentru ca nu ma mai simteam legat de ea, si banuiam si motivul. Nu, nu exista altul. Nu, tot pe mine ma voia. Doar ca incerca sa imi explice cat de sfasietor e sentimentul ei, acela care consta in faptul ca ea ma iubea pe mine, dar il voia si pe celalalt, despre care nu stia nimic, dar care era atat de misterios ( dooh ). Dar de fapt tot pe mine ma voia. Dar avea o gaura neagra in suflet; dap, asa a zis. Complicat. Ilogic, logic.
Ne-am impacat. Peste doua luni, ne-am despartit de comun acord. Nu lovesc in ea, nu exista resentimente, relatia nu avea viitor, a fost frumos cat a fost. Era doar un alt exemplu de gandire feminina, cand vine vorba de relatii.
Morala: a se evita gaurile negre in suflet.
Noi baietii suntem mai practici, mai logici, si chiar si cand invocam motive stupide pentru sfarsitul relatiei ( niciodata nu exista un motiv "bun", nu? ), au si o urma de logica.
Cum e fratele meu.. voia sa ii dea papucii prietenei, ceea ce a si facut, pentru ca ea accepta sa iasa cu el prea rar. Era un motiv cu o urma de logica, chiar daca partea ilogica e ca tipa era chiar misto, dar sa nu dramatizam.. sunt destule fete, chiar mai multe decat noi baietii, conform statisticilor.
Insa fetele.. or sa iti dea raspunsuri extrem de complexe uneori, dar la fel de neclare si ilogice.
Cel mai simplu e ca atunci cand nu mai merge, sa ne impacam cu ideea si sa o lasam balta.
E clar ca o fata nu o sa vrea sa te milogesti de ea.. in cel mai bun caz o sa ii trezesti instinctul matern, si o sa te accepte inapoi.. dar cine ar vrea o "mamica" cu care sa.. ?
Take it like a man! Si apoi du-te si traieste-ti supararea undeva nu in preajma ei.
E clar ca o relatie nu poate fi bazata pe mila. Nu am incercat sa fac tabere, fete si baieti, buni sau rai, sunt doar pareri si experiente proprii.
Salve! ;)